Dinții de lapte ai copilului tău pot salva vieți

Dacă oamenii de știință reușesc ce și-au propus, Zâna Dințișor va lucra în curând ore suplimentare.

Dinții de lapte ai copilului tău pot salva vieți – ce spun studiile

În ultimele două decenii, părinții au plătit zeci de mii de lei pentru a păstra celulele stem extrase din sângele cordonului ombilical al nou-născutului, ca o modalitate de a trata potențialele boli care pot apărea atunci când un copil crește sau pentru membrii apropiați ai familiei cu boli grave.

Aceste depozite sunt rar folosite, fiind considerate mai degrabă o poliță de asigurare. Dar acum există o altă opțiune, mai puțin controversată, ce crește în popularitate pentru familii: banca de dinți de lapte.

În urmă cu un deceniu, un medic a descoperit că dinții de lapte conțin celule stem similare cu cele din sângele din cordonul ombilical, care ar putea vindeca boli sau să dezvolte țesuturi și oase, dar cercetătorilor le-a luat ani de zile pentru a afla exact cum ar putea fi utilizate aceste celule stem.

Răspunsul ar putea fi găsirea unui remediu pentru diabetul de tip 1 (cunoscut anterior sub numele de diabet juvenil). Boala afectează peste 1,25 milioane de americani, deși statisticile spun că există probabil încă 8,1 milioane care nu sunt diagnosticați.

„Nu avem tratament pentru anumite lucruri astăzi, dar asta nu înseamnă că nu le vom avea mâine”, spune medicul dentist pediatru Dr. Jesse Witkoff pentru CBS 4 Denver.

Pe măsură ce oamenii de știință au făcut mai multe cercetări care implică utilizarea potențială a celulelor stem găsite în dinții de lapte, au apărut noi facilități de depozitare pentru a găzdui aceste probe, iar laboratoarele au creat truse pentru a ajuta părinții să-și păstreze dinții de lapte ai copiilor imediat ce cad.

Să luam exemplul lui Alex, în vârstă de 9 ani, care a fost diagnosticat cu diabet zaharat de tip 1 la vârsta de 4 ani. După ce au ratat ocazia de a colecta celulele stem din cordonul ombilical, părinții săi au făcut cercetări și acest lucru i-a condus la o companie numită Store-A-Tooth. Această organizație, împreună cu încă vreo 20 similare din SUA, deschise în ultimul deceniu, colaborează cu stomatologi pentru a transporta rapid, în truse cu temperatură controlată, dinții de lapte către laboratoarele lor pentru a extrage celulele stem din aceștia, pentru a le îngheța și a le crioconserva.

Costul este ridicat, această procedură având aproximativ același preț ca și extragerea celulelor stem din cordonul ombilical. Costurile pot începe de la 849 USD și pot ajunge până la 1.749 USD, incluzând taxe anuale de 120 USD pentru păstrare, dar pentru unii părinți este ideal să aibă și această opțiune.

„Când se va găsi leacul leacul, cu siguranță vom vrea să luam parte la asta”, spune Ionuț, tatăl lui Alex.

urmareste-ne

Articole recente