Cele mai comune 7 frici ale mămicilor – motive reale de îngrijorare?

Este firesc să te stresezi atunci când ești gravidă. Dar care dintre aceste frici ale mămicilor sunt reale și care sunt exagerate? Am cerut părerea experților.

Sarcina reprezintă un amestec de sentimente și emoții intense: bucuria interioară predomină, iar îngrijorarea completează această paletă variată de stări.

Stresul planificării, schimbările neobișnuite ale organismului, lista nesfârșită formată din ce ar trebui și ce nu ar trebui făcut, plus simplul gând că tu crești un om mic în interiorul tău te vor copleși.

Faptul că ești însărcinată devine deja un efort incomensurabil. Dar, deși unele temeri pot fi justificate, altele nu ai ce căuta printre gândurile tale. Iată ce le sperie pe mămici și ce sfaturi dau experții:

7 frici ale mămicilor

Ce se întâmplă dacă pun accidental presiune pe zona abdominală?

„M-am temut întotdeauna că mă voi rostogoli cumva pe burtă în timpul somnului și, literalmente, o să-mi zdrobesc copilul! Acum mă face să râd. Mi-a fost aproape imposibil să mă mișc – eram atât de mare, așa că ideea de a mă rostogoli pe burtă în timp ce dormeam devenea de domeniul fantasticului”, ne transmite o mămică.

Dacă sunteți obișnuite  să dormiți pe burtă, este de înțeles v-ați putea preocupa să nu ajungeți în poziția respectivă în mijlocul nopții. Adevărul te va liniști:  corpul tău îți protejează în mod natural copilul.

În stadiile incipiente ale sarcinii, poţi să dormi pe burtă, spune Ashley Roman, MD, medic ginecolog și medicină fetală maternă la NYU Langone din New York City.

Odată ce burtica (și bebelușul) încep să crească, nu va fi confortabil (nici măcar posibil), să stați pe burtă. Așadar, vă veți adapta poziția corpului în somn cu mult înainte de a putea face vreun rău pruncului.

Ce se întâmplă dacă mănânc ceva care ar putea să-i facă rău copilului?

„Citeam în mod constant cărți despre sarcină și verificam etichetele pentru a mă asigura că nu mănânc brânză naturală sau nitrați și că nu consum prea multă cofeină. Am trăit o mare parte din sarcină cu teamă și o atribuiesc cercetării exagerate pe care toate dintre noi o facem, din surse neavizate”, ne spune o altă mămică.

Cu toate sfaturile de genul „mănâncă asta, nu asta” pe care le primești în timpul sarcinii, devine tentant să te uiţi obsesiv peste fiecare lucru mic din farfurie.

Evident, este important să urmați instrucțiunile cu privire la ce să mâncați și să beți în timpul sarcinii, dar, de asemenea, amintiți-vă că aceste liste sunt realizate într-un regim exagerat de precauție.

Femeile pot să se informeze excesiv pentru a se asigura că fac totul perfect, chiar și atunci când o așa-zisă greșeală nu va afecta copilul în nici un fel.

Cele mai multe avertismente susțin evitarea unor produse alimentare care pot provoca complicații grave în timpul sarcinilor.

Una dintre cele mai mari temeri este apariția unei infecții bacteriene pe care o poți lua consumând mezeluri contaminate, dar, din fericire, acest tip de infecție este extrem de rară în zilele noastre.

De exemplu, o femeie însărcinată ar trebui să mănânce aproximativ cinci milioane de porții de brânză moale înainte ca să aibă ulterior probleme.

Desigur, ar trebui să evitați în continuare alimentele problematice, inclusiv alcoolul, carnea crudă, fructele de mare crude și laptele sau brânza nepasteurizate.

Dar dacă mușcați din greșeală dintr-o felie de brânză nepasteurizată din salata dumneavoastră, nu veți avea de ce să vă faceți griji.

Ce se întâmplă dacă pierd copilul?

„Cea mai mare teamă a mea a fost avortul spontan. Și a fost o perioadă sufocantă, constantă – pentru că la sfârșitul zilei, nu puteam face nimic decât să mănânc sănătos și să mă odihnesc pentru a-mi menține sarcina în siguranță și copilul sănătos. În fiecare moment în care știam că încă sunt însărcinată, îmi venea să îngenunchez și să sărut pe toată lumea în semn de mulţumire”, este confesiunea unei mămici ce a susținut o sarcină cu teama că o poate pierde oricând.

Este greu de gestionat teama de a suferi o pierdere. „Îngrijorarea ta este o parte naturală a ființei umane și este normal să fii îngrijorat”, spune Fahimeh Sasan, MD, medic ginecolog și fondator al Kindbody, specialist în fertilitate holistică, ginecologie și îngrijire a sănătății.

„Nu este ceva ce poți controla sau preveni și, dacă ți se întâmplă, nu ești singura”.

De asemenea, este important să cunoașteți statisticile. Se estimează că 1 din 10 sarcini recunoscute clinic se încheie cu pierderea timpurie, iar aproximativ 80% se întâmplă în primele 12 săptămâni.

Până în al doilea trimestru, acest risc scade la mai puțin de 1%. Așadar, dacă ați trecut de 14 săptămâni, vă puteți relaxa.

Ce se întâmplă dacă pierd apa?

„Ce mă fac dacă sunt la volan, fac cumpărături sau mănânc la un restaurant și pierd apa? Cum aș putea justifica toată apa din jurul meu sau pantalonii umezi? Aceste preocupări m-au ținut strâns legată de casă ”, este temerea unei alte mămici.

Spre deosebire de ceea ce vedeți în filme, travaliul nu începe de obicei așa. Mai puțin de 15% dintre femei au pierderi de apă înainte de a începe contracțiile.

Chiar dacă se întâmplă, spune Sasan, „nu este o scurgere bruscă, ci mai degrabă o degajare lejeră, dar continuă”. Din fericire, spune ea, „dacă apa se rupe în public, foarte probabil vei fi singura persoană care o știe”.

Ce se întâmplă dacă intru în travaliu prematur?

„La început am crezut că sunt paranoică, dar am ajuns aproape să-mi pierd gemenii la 21 de săptămâni. Am petrecut cinci luni în repaus la pat înainte de a naşte fete gemene sănătoase, deși mici, la aproape 37 de săptămâni”, ne împărtășește o tânără mămică.

Travaliul prematur afectează aproximativ 1 din 10 sarcini, potrivit Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor. Deci, riscul este real și este mai mare dacă fumați, suferiți o infecție, purtați sarcini multiple sau ați avut naștere prematură într-o sarcină anterioară.

Adesea, medicii nu știu exact de ce se întâmplă travaliul prematur, spun specialiștii – dar știu că travaliul prematur nu se termină întotdeauna cu nașterea prematură.

Potrivit Colegiului American de Obstetricieni și Ginecologi, aproximativ 3 din 10 cazuri de travaliu prematur se opresc singure și, dacă nu, anumite tratamente vă pot ajuta să vă prelungiți sarcina sau să vă pregătiți copilul pentru naștere.

Contactați-vă imediat medicul dacă sunteți de părere că intrați în travaliu timpuriu.

Ce se întâmplă dacă urinez în public?

„De fiecare dată când râdeam, strănutam, tușeam  sau oricare dintre cele de mai sus în timp ce mergeam sau ne deplasam, vezica mea mă dezamăgea. Am purtat cămăși foarte lungi, în cazul în care s-ar putea întâmpla neprevăzutul”, a mărturisit o altă mămică.

Se pot întâmpla și probabil se vor întâmpla astfel de mici accidente. Când atingeți etapele avansate ale sarcinii, râsul brusc, strănutul sau tusea sunt, în esență, modalități ce pot provoca o urinare necontrolată. O soluție simplă? Mergeți la baie în mod regulat, chiar și la fiecare 1-2 ore.

Dacă îți păstrezi vezica goală, devine mai puțin probabil să trăieşti astfel de momente stânjenitoare.

Ce se întâmplă dacă nu sunt pregătită să îngrijesc un nou-născut?

„Mi-a fost teamă că nu aș putea să am grijă de un copil. Nu mi-ar fi trecut prin cap că aș schimba un scutec înainte ca fiica mea să se nască!”, declară o mămică.

Deși apariţia nou-născutului este agitată și epuizantă, probabil că nu vă va dura mult să vă daţi seama cum trebuie să procedaţi.

Este indicat să beneficiați de un program educațional înainte de a deveni părinte, unde veți învăța cum să aveți grijă de un copil și cum să vă descurcați în diferite situații, dar, mai mult ca sigur, „partea practică” va fi mult mai eficientă în acest program de învățare.

Pe scurt, atunci când veți deveni oficial mămică, veți ști care sunt cele mai bune decizii atât pentru dumneavoastră cât și pentru copil, lovindu-vă de diferite situații.

Proaspeţii părinţi vor avea mereu oportunități de a practica meseria de părinte. O mămică povesteşte că, odată ce nou-născutul a venit pe lume, a urmat un șir de acțiuni de-a dreptul caraghioase, dar a învăţat totul destul de repede.

Așadar, chiar dacă nu ați pus niciodată un scutec și nu aveți nicio idee despre înfăşarea bebeluşului, nu vă faceți griji! Nu este o știință exactă, ci totul se învaţă din mers.

urmareste-ne

Articole recente